Un polițist rutier din Costești, județul Argeș, a ajuns la spital, luni de dimineață, după ce a fost lovit chiar de un autoturism pe care încercat să îl oprească în trafic.
”La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 9:00, un polițist din cadrul Poliției Orașului Costești, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Calea Alexandriei, din Costești, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa, din direcția Pitești către Buzoiești, și care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp și l-a acroșat. Din fericire, din primele investigații medicale, polițistul nu este grav rănit, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.
Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool”, a transmis IPJ Argeș.
FOTO ARHIVĂ