Polițiști amenințați cu toporul

Evenimente grave, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Sighetul Marmației, județul Maramureș. Un echipaj de poliție a fost amenințat cu un topor de unul dintre indivizii care se manifestau zgomotos la o petrecere, deranjând vecinii.

FILMUL SCANDALULUI PREZENTAT DE AUTORITATEA STATULUI

Aseară (vineri – n.red.), 22 iulie, ora 22:27, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați, prin S.N.U.A.U.112, de către un bărbat de 32 ani, cu privire la faptul că, vecinii săi tulbură ordinea și liniștea publică prin faptul că ascultau muzică la intensitate mare.

Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat trei bărbați în stare de ebrietate, de 25, 56 respectiv 57 de ani.

La vederea polițiștiilor, doi dintre bărbați au devenit agresivi, moment în care, polițiștii au solicitat sprijin de la alte echipaje.

În timpul agresiunii, unul dintre agresori s-a îndreptat către polițiști cu un topor.

La sosirea celorlalte echipaje, cei trei bărbați au fost imobilizați și conduși la sediul poliției pentru audieri.

Ulterior, față de bărbații de 25 și 57 de ani, a fost luată măsura internării la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetul Marmației, iar față de al treilea bărbat s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor art. 2 pct. 36 din Legea 61/1991.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul infractiunii de ultraj”, a transmis IPJ Maramureș.

Articolul precedentAtenție! Azi, duminică, restricții de circulație și în județul Gorj
Articolul următorDragnea, alte necazuri: Avionul cu care a dus-o pe Irina în Maldive a fost plătit din bani publici, din subvenția primită de PSD de la stat