Polițistul care ”dă amenzi din ambiție” va fi anchetat

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a dispus o cercetare administrativă în cazul polițistului local care a fost filmat spunând că aplică o amendă pe ambiție. Filmulețul prezentat de Sabotorii Gorjului. ro a devenit viral, cele întâmplate în urmă cu câteva zile pe strada Vicoriei, din Târgu Jiu, revoltând comunitatea. Și consilierii locali i-au cerut directorului Poliției Locale, Florin Urdea, să ia măsuri. ”De ambiție o fac. Rețineți. Puteți să mă și filmați. O să vă dau amendă. Pe ambiție, da”, a spus salariatul municipalității. Din informațiile nostre, între polițistul local Liviu Popescu și cel sancționat contravențional ”din ambiție” ar exista șicane mai vechi. Întâmplarea filmată a fost cauzată de mașina parcată neregulamentar de un coleg al celui ce nu s-a controlat, conștient de repercursiunile înregistrării unor astfel de reacții.

Articolul precedentRomanescu vrea un viceprimar de bună-credință: Sunt mulți de ALDE, mai mulți de la PSD
Articolul următorViol împiedicat de o vecină: Un tânăr de 27 de ani a poftit la o femeie de 60