Victor Ponta, lider Pro România și deputat de Gorj, a fost foarte acid la adresa PSD, după ce, din cauza lipsei cvorumului, moțiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută și votată. Fostul premier spune că social-democrații de mobilizează exemplar când trebuie să își dea jos propriul guvern, atitudine pe care nu au avut-o luni, când trebuia demis guvernul Orban.
”Am trecut multe moțiuni prin Parlament, inclusiv moțiunea istorică din 2012 împotriva guvernului Ungureanu. Discut suficient de mult cu toată lumea din politică și de ieri (duminică n.red.) v-am anunțat că va rămâne Guvernul Orban. Nu m-am înșelat și îmi pare rău că nu m-am înșelat. M-aș fi bucurat să treacă moțiunea, dar îmi era foarte clar că nu se va întâmpla lucrul acesta. Pe de o parte, sunt foarte bucuros de faptul că la Pro România am demonstrat un lucru pe care niciun alt partid nu l-a demonstrat – 24 de parlamentari, toți 24 am fost în sală, nu a lipsit absolut niciunul, toți 24 eram dispuși să votăm. Sunt foarte dezamăgit de conducerea PSD, care în loc să se ocupe să discute cu UDMR, cu minoritățile, cu neafiliații – nu trebuia să îi convingă pe domnul Fenechiu sau pe cei de la USR, care au spus foarte clar că nu sunt de acord cu moțiunea (…)
Este exact același Parlament cu aceeași oameni, care în urmă cu șase luni 260 de voturi au fost pentru moțiune. Bun, deci nu s-a schimbat nimic de atunci. Sunt aceiași oameni, aceiași parlamentari. Și atunci conducerea PSD era aceeași, doar că era interimară – nu era domnul Teodorovici în februarie șef, erau tot cei actuali. Deci ei s-au ocupat de trei zile doar să vă mintă pe dumneavoastră, pe jurnaliști, că nu vin cei de la Pro România, că nu știu ce se întâmplă, că au voturi, și astăzi s-au făcut de râs. Vreau să constat, cu durere în suflet, că PSD se mobilizează doar când e vorba de o moțiune să își dea jos propriul guvern. Când e vorba să dea jos guvernul PNL, nu se mai mobilizează, se îmbolnăvesc. Când au trebuit să îl dea jos pe Grindeanu, s-au mobilizat foarte bine, n-a fost nicio problemă. Când e vorba să îl dea jos pe Orban, se îmbolnăvesc’‘, a spus, la B1 TV, Ponta.