Nu mai puțin de cinci fondatori ai Pro România și alţi lideri ai formațiunii conduse de Victor Ponta au demisionat din partid.
”Iniţial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluţie susţinută spre o altă direcţie, schimbându-se doctrina şi planurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepţii ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici şi măsuri care să pună pe primul loc libertatea şi drepturile cetăţenilor, dar care includ totodată şi aspectele sociale”, se arată într-un comunicat de presă.
Demisia colectivă este semnată de:
Daniel Constantin – fondator şi vicepreşedinte
Sorin Cîmpenu – fondator şi prim-vicepreşedinte
Mircea Banias – deputat, vicepreşedinte şi coordonator Constanţa
Damian Florea – deputat, coordonator Ilfov
Liviu Balint – deputat, coordonator Sălaj
Georgian Pop – deputat
Răzvan Mitu – fondator, vicepreşedinte şi coordonator Ilfov
Cristian Cosmin – fondator, vicepreşedinte
Raluca Haliţ – fondator, coordonator tineret Bucureşti
Marius Sanfirişcă – coordonator Hunedoara
Georgică Dumitru – coordonator – Dâmboviţa
Silvian Dan – coordonator Olt
Gigi Dănuţ Feţeanu – coordonator Sibiu
George Manciu – coordonator Sector 2
Letiţia Stoian – coordonator Sector 4
Dan Marian – coordonator Sector 5