Posibile colaborări: Romanescu, întâlnire cu un reprezentant al clubului Ajax Amsterdam

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că la sfârșitul săptămânii trecute a avut o întâlnire cu un director din cadrul clubului olandez de fotbal Ajax Amsterdam. Edilul spune că s-au deschis perspectivele unor  colaborări, din intențiile de lucru nefiind exclusă formația etalon a fotbalului gorjean, Pandurii Târgu Jiu.

”M-am întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu domnul Sander van Stiphout, director în cadrul clubului Ajax Amsterdam, cu doamna Andreea Ogăraru și domnul Adrian Cefalan, director de investiții în cadrul Companiei Naționale de Investiții. Purtăm discuții referitoare la o viitoare colaborare dintre Primăria municipiului Târgu Jiu și clubul Ajax Amsterdam. Partea olandeză este foarte interesată să lucreze cu noi, mai ales că avem un stadion nou, foarte modern, dar și sportivi foarte talentați, cu rezultate extraordinare. Nu sunt excluse nici discuțiile despre clubul Pandurii. Este echipa noastră de suflet și implicarea unui club de asemenea nivel ne-ar putea întâri speranța de a vedea, din nou, o echipă a noastră, puternică, la Târgu Jiu”, a arătat Romanescu.

Articolul precedentPatru proiectile cu focosul activ au fost descoperite lângă Sadu
Articolul următorFurt în familie: A retras plângerea pentru a-și scăpa fiul de pușcărie