Precizări MAI: Nu se reglementează recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex pe teritoriul României

Un proiect de lege aflat în dezbatere publică își propune să introducă o prevedere care va permite solicitarea unei vize pentru reîntregirea familiei și străinilor “membri de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene”.

Solicitarea de viză va trebui să fie însoțită de certificatul de căsătorie ori dovada parteneriatului, documente ce trebuie să fie înregistrate în alt stat membru al UE.

Acest demers nu reglementează, așa cum s-a vehiculat, recunoașterea căsătoriilor ori a convențiilor civile între persoane de același sex pe teritoriul României și alte drepturi ce derivă din această recunoaștere, a precizat MAI.

 

Acest proiect de lege nu reglementează recunoașterea căsătoriilor ori a convențiilor civile între persoane de același sex pe teritoriul României și alte drepturi ce derivă din această recunoaștere. Proiectul de act normativ este o implementare în legislația națională a prevederilor legale existente în domeniu la nivelul Uniunii Europene, doar privind libera circulație a persoanelor”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, prelungirea dreptului de ședere va fi permis străinilor membri de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al UE, dacă: prezintă pașaportul valabil; prezintă certificatul de căsătorie ori dovada parteneriatului, eliberate sau înregistrate în alt stat membru al Uniunii Europene; nu există o stare de bigamie sau de poligamie, în cazul căsătoriei; prezintă cartea de identitate a cetățeanului român al cărui membru de familie este străinul.

Articolul precedentMeteo: Cât mai persistă valul de căldură. Posibile fenomene violente
Articolul următorCSU Craiova își invită fanii la prezentarea echipamentului și concert