Prefectul de Gorj garantează că nu sunt probleme cu apa la Târgu Jiu. Îl contrazic miile de cetățeni nemulțumiți!

– Corneliu Răducan Morega sare în apărarea PSD

 

Dubla măsură pare să fie modul de acțiune al prefectului de Gorj, Corneliu Răducan Morega, care, grăbit să apere conducerea PSD de la APAREGIO, ignoră plângerile cetățenilor.

Municipiul Târgu Jiu se confruntă, în continuare, cu perioade tot mai dese și mai lungi de întrerupere a furnizării apei potabile, în plină pandemie, pe o vreme caniculară, cu temperaturi extreme. Prefectul pare să nu observe acest lucru și garantează că nu sunt probleme cu apa, deși chiar conducerea APAREGIO a avertizat, printr-un comunicat de presă, că municipiul ar putea rămâne fără apă potabilă dacă nu este raționalizată.

Prefectul spune că, de fapt, avertizările celor de la APAREGIO sunt doar … apă de ploaie și că situația e roz.

Mint cetățenii care se plâng de lipsa apei?

Mint locuitorii localităților componente care primesc apă la program de foarte mult timp?

Minte conducerea APAREGIO care oprește tot mai des apă și ne amenință că vom suferi de sete?

Bineînțeles că nu, dar Morega pare să nu-i audă pe oamenii tot mai nemulțumiți de situație. Este o problema veche, de ani de zile și care se acutizează cu fiecare nou racord într-un sistem de furnizare a apei foarte vechi și care nu face față numărului tot mai mare de consumatori.

APAREGIO a preferat să nu investească în soluții salvatoare pentru oraș, ci să rezolve propagandistic problema, acoperind-o cu un preș și asmuțind propaganda PSD (din care fac parte conducerea și o mulțime de angajați) pe Primăria Târgu Jiu.

Ce se dorește? Nimic mai mult sau mai puțin decât o investiție din bani publici care să ofere APAREGIO surse suplimentare de venit, mai ales în condițiile în care, la Târgu Jiu, apa s-a scumpit enorm în ultima perioadă.

Pe scurt, ei vor să le facem puțuri din banii noștri, apoi să ne vândă, la suprapreț, apa.

 

Mumă pentru APAREGIO, ciumă pentru cetățeni

Nu este prima dată când prefectul Morega nu ia în calcul interesul cetățenilor. Sub pretextul că mirosul de la groapa de gunoi a devenit o problemă de nesuportat, s-a implicat pentru închiderea acesteia, fără a oferi, însă, o soluție pentru oameni, lăsând un județ întreg cu o problemă mult mai mare: nici o localitate nu mai avea unde să depoziteze gunoi menajer.

Morega s-a spălat pe mâini și a aruncat pisica moartă în ograda primarilor. În cele din urmă, depozitul de gunoi și-a reluat activitatea, dar problema inițială nu a dispărut. Acolo miroase în continuare, oamenii sunt tot nemulțumiți, însă prefectul a tăcut mâlc!

De data aceasta, situația este „rezolvată” de Morega în același fel: cu soluții care nu-i ajută deloc pe cetățeni. Prefectul își face propagandă, APAREGIO încasează, iar municipiul rămâne fără apă. Și ni se transmite că dacă vrem investiții, trebuie să plătim!