Prefectul Florescu tatonează: Ar vrea la primar la Târgu Jiu, nu ar vrea primar

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, nu pare hotărât în ceea ce priveşte o candidatură la Primăria municipiului Târgu Jiu. PSD vrea să-l “readucă” pe Florescu în politică, fostul purtător de cuvânt al partidului fiind printre opţiunile social-democraţilor pentru o bătălie cu primarul în funcţie, Marcel Romanescu.

“Funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu nu este un pas pe care să-l fi luat în calcul în evoluţia carierei mele. Pe de altă parte, este un moment în care pot să aflu şi eu cum mă poziţionez la nivel de încredere sau notorietate în municipiul Târgu Jiu. Nu pot să-mi asum o asemenea candidatură până nu se vor purta discuţii legate de toate condiţiile ce trebuie îndeplinite”, a declarat Florescu la Radio Infinit.

Chiar dacă ar candida la alegerile locale din 2020, actualul prefect este conştient că ar intra într-o competiție dificilă.

“Nu este uşor să baţi, în alegeri, un primar aflat în exerciţiu, o competiţie de acest gen începe cu un plus pentru cel care se află în funcţie. Marcel Romanescu este un primar care a câştigat la un scor destul de lejer ultima competiţie electorală, ori dacă cineva crede că este uşor de bătut înseamnă că nu a învăţat fenomenul politic până acum. Este un meci foarte greu, şi cine se înhamă la o astfel de competiţie trebuie să aibă toate instrumentele şi toate pârghiile, atât cele politice, cât şi cele de notorietate şi încredere din partea electoratului pentru a avea şanse reale”, a comentat Florescu.

Articolul precedentPerformanță! Juniorii D LPS Târgu Jiu, în finala națională la fotbal, împotriva CSA Steaua București
Articolul următorPeste 3 miliarde de lei și sute de mii de euro, dar de nuntă pentru Olguța și Claudiu Manda