Condamnată, joi, la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, Elena Udrea este de negăsit.
Presa centrală anunță, pe surse, că ar fi fugit din țară.
Pentru că nu s-a predat, așa cum este procedura, Poliția a mers la locuința ei pentru a pune în executare mandatul, însă nu au găsit-o acasă. Aceasta ar fi plecat din țară cu mașina prin Vama Giurgiu. Udrea și-ar fi făcut bagajele dinainte de pronunțarea sentinței.
Conform procedurilor, în cazul în care fostul ministru al turismului nu se va preda în termen de 24 de ore va fi dată în căutare națională, apoi internațională.
ACTUALIZARE:
Elena Udrea a fost dată în urmărire generală.
ACTUALIZARE 2
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria.