Președintele SUA spune că nu are ce discuta cu Putin: Cât ei rămân în Ucraina, nu avem ce să negociem

 

Președintele american, Joe Biden, a declarat marţi că „nu are de gând” să se întâlnească cu Vladimir Putin la următorul summit al G20, forum programat să aibă loc la jumătatea lunii noiembrie, în Bali, Indonezia.

 

Nu am de gând să mă întâlnesc cu el. Dar dacă, de exemplu, ar veni să mă vadă la G20 şi mi-ar spune: <<Vreau să vorbesc despre eliberarea (starului american de baschet feminin – n.red.) Brittney Griner>>, m-aş întâlni cu el. Ce vreau să spun este că depinde”, a spus Biden, într-un interviu pentru CNN.
Liderul american a precizat că refuză să negocieze ceva cu Rusia pentru faptul că ei rămân în Ucraina, păstrează o parte din Ucraina, subliniind că nimeni nu poate negocia în numele Ucrainei.
Articolul precedentFMI și-a revizuit în sus estimările privind inflația și deficitul din România
Articolul următorA reapărut peste porcină în România. Zeci de mii de animale vor fi sacrificate