Prețul mediu de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București aferent energiei cu livrare în data de 22 iulie, sâmbătă, este de 507 lei/MWh, potrivit datelor operatorului pieței, OPCOM.
Pentru o zi de week-end, prețul este mare, de peste două ori mai mare față de media de sâmbăta trecută, când media zilei a fost de doar 218 lei/MWh. În plus, prețul orar crește foarte mult în intervalele orare de seară, atunci când se oprește fotovoltaicul. Spre exemplu, mâine seară la ora 21.00 prețul orar este de 1.336 de lei/MWh. Potrivit economica.net, este cel mai mare preț orar înregistrat (fie zi, de week-end, fie zi de lucru), cel puțin de la începutul verii. Spre exemplu, acum o săptămână, cel mai mare preț orar a fost tot la ora 21.00, dar de doar 657 de lei/MWh.