Previziuni: CSU Craiova, o echipă construită haotic. Nu cred că mai rezistă Rădoi. Domnul Rotaru a vărsat găleata cu lapte

Dinu Gheorghe, om cu notorietate în fotbalul românesc , crede că Mirel Rădoi ar putea pleca de la C.S. Universitatea Craiova după ce patronul Mihai Rotaru a anunțat că i-a prelungit contractul lui Andrei Ivan, în condițiile în care antrenorul tocmai îl pedepsise pe jucător.
Fostul președinte de la Dinamo și Rapid este de părere că la CSU lucrurile nu stau tocmai roz, iar omul de afaceri nu este lipsit de vină pentru situația din club.

O echipă construită haotic, cu jucători plafonați, aflați la final de carieră. Se tot luptă cu non–performanța la Craiova, se tot luptă să câștige un campionat, l-au avut pe masă, în mână, atunci cu CFR… Domnul Rotaru, cu sfătuitorii săi, ar trebui să reconstruiască alături de Rădoi. Trebuie să renunțe la câțiva jucători, care nu ajută echipa, de progres nu se poate vorbi. Echipa asta e de multe construită așa…«după ureche».

Nu cred că mai rezistă Mirel Rădoi, dar domnul Rotaru nu va găsi antrenor mai nimerit pentru Craiova, pentru echipa lui. Pentru reconstrucție nu găsește altul mai bun ca Mirel Rădoi. Dânsul trebuie să fie foarte atent, iar vânzoleala de antrenori la Craiova arată că nu se pricepe încă la alegerea oamenilor. Domnul Rotaru a vărsat găleata cu lapte”, a declarat, pentru ProSport, Dinu Gheorghe

Articolul precedentPNL: Ajutor pentru energie de 700 de lei. Cine va beneficia de acest sprijin
Articolul următorGorj: Pădurar reținut de polițiști