Primar din Gorj: Parlamentarii trăiesc în lumea lor, noi în problemele noastre. Nu am văzut să facă front comun pentru gorjeni

Parlamentarii de Gorj, indiferent de culoarea politică, sunt rupți de problemele oamenilor din județ. Aceasta este concluzia amară a lui Ilie Petroi, primar social-democrat al comunei Aninoasa.

Până la urmă, parlamentarii vor merge la București și vor vota după cum li se va dicta de la partid. Nu prea am văzut să facă front comun pentru gorjeni, fie că sunt parlamentari de la PNL, de la PSD sau alte partide politice. Eu sunt dezamăgit de activitatea parlamentarilor oricare ar fi ei. Nu s-a schimbat nimic. Multe lucruri sunt alandala și puse în spatele autorității publice locale. Ei nu discută cu noi, indiferent de partidele politice. Nici nu văd o schimbare în viitor. Ei trăiesc în lumea lor, noi trăim în problemele noastre. Totul pleacă de la legislație. Legislația este foarte, foarte proastă. Nu s-a luat nicio măsură să se simplifice, să se facă un pachet de legi pe administrație”, a spus, la Radio Infinit, edilul.

Articolul precedentCiolacu, între glorie și demisie: De când sunt eu președinte, PSD a crescut cu 10%
Articolul următorPosibile concedieri în structurile municipalității. Romanescu: Nu mă antepronunț. E adevărat, se va face o reorganizare