Primăria Târgu Jiu câștigă în fața ApaRegio: Tarifele la apă și canal, MAJORATE ILEGAL

Primăria Târgu Jiu a a repurtat o victorie de etapă, în instanță, în fața ApaRegio, la mijloc fiind decizia societății de apă și canal de a majora tarifele, hotărâri luate de Adunarea Generală a Acționarilor ApaRegio în urmă cu un an. Decizia primei instanțe poate fi atacată cu recurs, însă primarul Romanescu este convins că lucrurile nu pot sta altfel la Curtea de Apel Craiova.

De subliniat, viceprimarul Aurel Popescu a votat majorarea respectivelor tarife, fără a avea girul Consiliului Local Târgu Jiu.

O spune instanța: APAREGIO a scumpit ilegal tarifele! Este o hotărâre corectă și care ne dă dreptate, având rezultatul pe care îl așteptam: anularea celor două hotărâri ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară prin care se măreau prețurile la apa potabilă și canalizare.
Nu puteam să stăm deoparte și să asistăm neputincioși la modul în care APAREGIO pune biruri pe populația din Târgu Jiu, locul de unde societatea are cele mai mari încasări.
Am spus încă de anul trecut că voi face tot ceea ce este posibil pentru ca cetățenii municipiului Târgu Jiu să nu fie împovărați, în continuare, de o societate care nu numai că nu le oferă servicii de calitate, dar mai și încearcă, prin tot felul de tertipuri, să le ceară tot mai mulți bani!
Municipiul Târgu Jiu nu a beneficiat de investiții făcute de APAREGIO! Lucrările lor, pe fonduri europene, produc mari probleme, iar noi am fost nevoiți să intervenim și să facem lucrări pentru canalizare din bugetul local. Erau foarte multe zone care se inundau la fiecare ploaie. Și încă mai este de intervenit, în condițiile în care ar fi trebuit să avem o canalizare nouă, fără cusur. Dar intențiile conducerii APAREGIO au fost altele.
Societatea avea nevoie de bani pentru creșteri salariale! Cei de la APAREGIO susțineau că trebuie să mărească salariile, invocând Ordonanța 114 care, de fapt, se referă la societățile din domeniul construcțiilor!
Mai mult, atunci când s-au adoptat cele două hotărâri, viceprimarul Aurel Popescu, reprezentant în AGA, a votat pentru creșterea de tarif. Și asta în condițiile în care NU a fost mandatat de Consiliul Local să meargă să voteze!
Așa cum am promis, nu am stat cu mâinile în sân în timp ce locuitorii municipiului sunt batjocoriți pentru interesele unora. Iată că acum instanța ne dă dreptate”, a transmis primarul Romanescu.

Articolul precedentRomanescu vrea o înțelegere cu Pandurii: Cât va exista clubul Pandurii să folosească stadionul
Articolul următorDeșeuri abandonate în pădurea de la Lelești