Primăria Târgu Jiu, locul doi în Oltenia la atragere de fonduri europene prin POR. Ce proiecte sunt finanțate

Municipiul Târgu Jiu a atras 110 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional, finanțat prin unul dintre fondurile structurale ale Uniunii Europene
Este cea mai mare sumă din regiune după Craiova, oraș care se poate lăuda cu proiecte în valoare de 120 de milioane de euro.

Din punctul meu de vedere, s-au făcut eforturi deosebite de către compartimentele din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, pentru că, nu întâmplător, astăzi avem aceste sume alocate deja prin contractele pe care le-am semnat. Reprezintă foarte mult pentru Târgu Jiu. Avem inclusă reabilitarea Parcului Central în totalitate – 20 milioane de euro, cele trei pasaje pietonale de pe Bulevardul Unirii, care sunt estimate la 60 de milioane de euro. Acel Park and Ride, pe care îl avem în zona CET-ului, extinderea sistemului de transport pe rețelele de troleibuz din municipiul Târgu Jiu și două parcuri noi în zona CET și Narciselor.
Vorbim și de Bulevardul <<Ecaterina Teodoroiu>>, reabilitarea zonei de scuar, dar și de două grădinițe, <<Lumea Copiilor>> de pe strada 8 Mai și <<Constantin Brâncuși>>, de pe Strada <<11 Iunie>>. Sunt proiecte foarte mari pe care autoritatea publică locală le-a dezvoltat.
Toate aceste proiecte au termen de finalizare, cel puțin până în acest moment, decembrie 2027. Noi suntem convinși că ne vom putea încadra în aceste termene”, a explicat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Pe de altă parte, edilul a declarat că așteaptă banii pe care Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, s-a angajat să-i dea pentru o serie de proiecte, inclusiv reamenajarea centrului pietonal. Bugetul național a fost recent aprobat, iar bugetul local va fi votat, cel mai probabil, la jumătatea lunii mai.
Autoritățile locale au alocat, din excedentul bugetar, fonduri pentru continuarea proiectelor din 2025, între care și pasajul de pe Ana Ipătescu sau amenajarea fântânilor arteziene din centrul municipiului.

Articolul precedentBolojan: N-ar fi o problemă să plec mâine din această funcție
Articolul următorArafat confirmă: Este acuzat de contrabandă