Primăria municipiului Târgu Jiu se conformează obligațiilor impuse de Ordonanța 4. Printre acestea, aceea de a asigura locuri de cazare personalului medical care lucrează în ture sau este detașat. Primarul Marcel Romanescu a spus că instituția pe care o conduce a identificat o unitate hotelieră în acest sens.
”La solicitările DSP, sau la solicitările spitalului, sau când este vorba de detașare la solicitarea ministerului, vom pune la dispoziție aceste camere. Le avem identificate în unul dintre hotelurile bune din municipiul Târgu Jiu, pentru că vrem să asigurăm condiții foarte bune tuturor celor care lucrează la Spitalul Județean, și nu numai acolo, unde va fi nevoie. Condițiile astea trebuie să le asigurăm doar la solicitare. Nu le punem la dispoziție decât dacă unitățile spitalicești, DSP sau Ministerul Sănătății ne solicită acest lucru. Am identificat hotelul și în momentul în care vom fi solicitați, putem să asigurăm camerele necesare pentru personalul din sănătate”, a asigurat Romanescu.
Edilul-șef a precizat că hotelul de la stadion va fi folosit în continuare pentru carantinare, numărul persoanelor care impun această măsură fiind în creștere. Totodată, se vor pune în practică și celelalte măsuri cuprinse în Ordonanța militară 4.