Primarii și consilierii aleși duminică își încep mandatul în noiembrie

 

Alegerile locale, în 2024, au avut loc mai devreme de patru ani de la precedentul scrutin, care a fost pe 27 septembrie 2020, iar de aici apare întrebarea: când își încep primarii și consilierii locali mandatele, după alegerile din 9 iunie?”.

Reamintim, alegerile locale din 2020 au fost organizate în luna septembrie, și nu în luna iunie sau în preajma acestei perioade, din cauza pandemiei COVID-19. Din acest motiv, în iunie 2020, mandatele aleșilor locali au fost prelungite până la data de 1 noiembrie 2020, pentru a permite organizarea scrutinului, ducerea până la capăt a mandatelor și preluarea funcțiilor de către noii aleși.

 

CONCRET:

 

Codul administrativ aflat în prezent în vigoare precizează că mandatul primarului, consilierului local, preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean este de 4 ani şi se exercită în condiţiile legii”.

Astfel, în absența oricărei alte modificări legislative, mandatele primarilor și consilierilor locali aleși pe 9 iunie vor începe la data de 1 noiembrie 2024.

Acest lucru implică automat și faptul că primarii și consilierii locali în funcție vor mai avea câteva luni de mandat după scrutinul din 9 iunie, înainte ca noii aleși votați să preia funcțiile.

 

Articolul precedentGorj: O nouă ediție a Festivalului ”Film în Sat”
Articolul următorClaudiu Niculescu: Eu am jucat la FCU. Mititelu: Mulțumim! Ai dat dovadă de bărbăție