Situație de neacceptat în două unități școalare din Gorj, profesorii și personalul nedidactic nu și-au primit încă salariile.Acum, în prag de sărbători, autoritățile din comunele Bolboși și Stoina nu s-au implicat îndeajuns încât oamenii să primească drepturile bănești la timp.Asta deși Inspectoratul Școlar Județean a dat asigurări publice că s-au făcut toate diligențele necesarea pentru a nu fi probleme cu lefurile, tocmai în luna decembrie.La Bolboși, primarul Gheorghe Bilea o scaldă, ba nu i-au ajuns banii, ba trebuie dată o hotărâre de consiliu, unde mai pui că la contabilitate prestează o contabilă tânără aflată la început de carieră.Oamenii au început să se agite, însă edilul dă asigurări că banii vor intra pe carduri până de sărbători.Moș Crăciun așteaptă să intre în prelungiri și la Stoina, unde situația este trasă la indigo cu cea de la Bolboși.”Noi am primit decizia Inspectoratului Școlar pentru suplimentarea sumelor pentru hotărâri judecătorești și cheltuieli de pesonal, însă banii AU FOST ÎN CONT.Numai că domnul contabil al școlii trebuia să vină la muncă și să le calculeze salariile oamenilor și să le dea un procent parțial până când organizăm ședința de Consiliul Local.A trebuit să aștepte decizia Finanțelor și acum așteptăm decizia Consiliului Județean pentru a ne suplimenta sumele solicitate.Nu a fost rea intenție din partea nimănui, numai că nu ne-am putut permite să facem două ședințe, una extraordinară, numai pentru școală, și cealaltă, ordinară”, a încercat să se justifice Ioana Bușe, primarul de la Stoina, declarație apărută în cotidianul Pandurul.Banii erau în cont, contabilul nu a mers să-și facă treaba, asta reiese din declarația doamnei primar, edil care a considerat de cuviință să lase în plata Domnului profesorii și personalul auxiliar și să plece la colindat, la București, împreună cu un grup de copii din localitate.
Radu Miruță, președintele USR Gorj, a avut o poziție publică deloc blândă în problema întârzierilor salariale de la Stoina.”Profesorii și tot personalul auxiliar de la Liceul Tehnologic Stoina nu își primesc salariile pentru că primărița este plecată ba la munte, ba să colinde pe la București…Pe surse, se pare că ISJ a virat banii către primărie, este vorba doar de întrunirea modică a unei ședințe de Consiliul Local, lucru irealizabil fiindcă nu dau de primărița plimbăreață”, a scris acesta pe facebook.