Primarul nu riscă pușcăria, vrea vinovații. 28 de miliarde pentru canalizarea din Debarcader

Repară dacă poți, iar dacă poți te ustură la buzunar. Zeci de miliarde va cheltui municipalitatea pentru a remedia neajunsurile canalizării din cartierul Debarcader, lucrări relativ recente ce nu au fost executate cu responsabilitate. ”Fluviile” din centrul orașului nu vor dispărea curând, pentru că legea nu permite primăriei să intervină sub nicio formă.

Situație fără ieșire pentru Primăria municipiului Târgu Jiu, indolența și batjocora din trecut nu pot fi reparate în niciun chip. Municipalitatea nu poate interveni pentru remedierea problemelor de la canalizarea aferentă străzii 14 octombrie, zonei Pieței Centrale și Parcului Central, acolo unde după fiecare ploaie mai serioasă totul se inundă, apele ajungând până la operele lui Constantin Brâncuși. Lucrările de canalizare au fost efectuate cu fonduri europene, nu sunt recepționate, iar o intervenție la ele s-ar putea transforma în ani grei de închisoare. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că se gândește să ceară verificări din partea Oficiului European de Luptă Antifraudă, în condițiile în care nimeni nu mișcă un pai pentru rezolvarea și clarificarea situației existente. ”Pe 14 octombrie, lucrările sunt finalizate, dar nu este recepționată lucrarea. Câți ani trebuie să mai așteptăm? Aparegio trebuie să intervină imediat. Au făcut șase, șapte experimente cu cetățenii de pe strada 14 octombrie. Eu, pe o lucrare finanțată de Uniunea Europeană, nu pot interveni. A doua zi, în loc să-i lege pe ei, să-i trimită unde trebuie, m-ar lega pe mine, ca primar. Eu cred că cea mai bună variantă este să verifice Oficiul European de Luptă antifraudă proiectele pe finanțare europeană. Cineva trebuie să-i întrebe pe domnii de la Aparegio. Dacă lucrările erau efectuate din fondurile Aparegio, astăzi intervenea primăria, pentru că iresponsabilitatea nu poate să aducă prejudicii cetățenilor pe care îi reprezint. La momentul acesta, nu am o soluție pentru canalizarea din centrul orașului. Fiind lucrare pe fonduri europene, nu pot interveni eu. Acea lucrare nu este recepționată, însă apare o problemă și sper ca factorii interesați să fie foarte atenți. Dacă nu este recepționată și s-a achitat garanția de bună execuție, cineva trebuie să plătească”, a spus Romanescu. Primarul a mai precizat că în 2019 autoritatea locală va interveni pentru rezolvarea neajunsurilor de la canalizarea pluvială din cartierul Debarcader. Municipalitatea va aloca nu mai puțin de 28 de miliarde de lei vechi pentru ca străzile să nu se mai inunde după fiecare ploaie mai serioasă. ”Pe canalizări făcute de mântuială, anul viitor, bugetul primăriei va fi afectat de o sumă de 28 miliarde lei vechi pentru canalizarea din Debarcader”, a precizat edilul-șef.

Articolul precedentEl nu ar vrea, alții îi zic de președinție. Romanescu, ”văzut” șef în locul lui Vâlceanu
Articolul următorReferendum Gorj: 50 de președinți de secții de votare s-au retras, un primar are probleme mai importante