Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a revenit acasă optimist, în urma discuțiilor cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, discuții ce vizează alocarea de fonduri pentru finalizarea lucrărilor de la stadion.
”Am avut discuții la Compania Națională de Investiții.Am promisiuni că într-o săptămână se dă drumul la documentație, iar dacă lucrurile merg bine, într-o lună am putea avea aprobată finanțarea”, a declarat Romanescu.
Rămâne de văzut dacă într-o perioadă tulbure și financiar guvernul va emite o hotărâre care să le permită celor de la CNI continuarea lucrărilor de la stadionul din Târgu Jiu.Aceștia ar trebui să suporte trei sferturi din valoarea investiției, iar municipalitatea să participe cu diferența necesară.Primarul Romanescu a declarat că a aflat în urmă cu câteva luni că investiția nu presupune și lucrările de exterior, canalizare și racordări, iar de atunci caută să găsească soluții pentru darea în uzul comunității a stadionului.