Primarul Romanescu merge să verifice lucrările de la centura ocolitoare

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, va verifica personal ritmul de lucru la centura ocolitoare a municipiului. Edilul-șef a anunțat că va merge pe teren cu reprezentanții constructorului, firma Secol, companie care, în repetate rânduri, a declarat că se va încadra în termenele stabilite, chiar dacă șefii Companiei Naționale de Drumuri au transmis că există o lentoare a activităților.

Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentații societății Secol, dânșii spun că sunt în grafic și că lucrarea se va finaliza atunci când au spus, la sfârșitul lunii septembrie 2022. Săptămâna aceasta aștept ca reprezentantul societății Secol să se deplaseze la Târgu Jiu și voi merge pe teren să văd cum se desfășoară lucrările. S-ar putea, ținând cont de etapele pe care le parcurg, ca în prima parte a execuției să nu folosească în totalitate utilajele pe care le au în dotare. Dar știu că la Iezureni au toate utilajele pe care le vor folosi în perioada imediat următoare. Așa se procedează de fiecare dată. Mi-au spus că deja un kilometru din centura municipiului Târgu Jiu este deja amenajată, atât la nivel de piatră spartă, pentru a se putea ulterior turna covorul asfaltic. Dar nu fac verificările telefonic, voi merge împreună cu reprezentantul societății Secol, care se deplasează de la București, pentru a verifica aceste aspecte”, a precizat Romanescu. 
Articolul precedentGorj: Tânără rănită într-un accident provocat de un șofer beat criță
Articolul următorLiviu Popescu, propunerea USR-PLUS pentru șefia Societății Române de Radiodifuziune