Primul ministru Nicolae Ciucă: PNL susține măsura plafonării preţurilor de producţie şi a costului energiei

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi, că vor fi decise măsuri în contextul creşterii preţurilor la gaze naturale şi energie, după ce luni vor fi analizate datele necesare de la Ministerul Energiei şi ANRE, subliniind că liberalii sunt de acord cu plafonarea prețului de producție și a costului energiei.

 

Putem să comunicăm pe măsurile pe care le vom lua, după ce vom avea luni datele de la Ministerul Energiei şi de la ANRE. În momentul de faţă partea de reglementare într-o piaţă liberă a energiei aş traduce-o de maniera plafonării. Dacă e nevoie să punem nişte plafoane pentru preţurile de producţie şi costul energiei e o măsură pe care PNL o susţine. Fiecare dintre aceste decizii vor putea fi luate pe datele pe care le vom primi de la instituţiile pe care le-am menţionat anterior. E absolut incorect şi nedrept să discutăm pe piaţă despre aceste măsuri care vor fi discutate în coaliţie şi cu partenerii sociali”, a precizat primul ministru. 

Articolul precedentDirector Transgaz: Facem față și fără niciun import de gaze naturale. România are stocuri suficiente
Articolul următorTârgu Jiu: Interes mare pentru meciul celor de la FCU Craiova