Sindicatul Santinas nu a participat la protestele organizate împotriva revoluției fiscale, iar acum sărbătorește declarativ faptul că nu vor fi tăieri de salarii.Într-un comunicat de presă semnat de conducerea federației, membrii de sindicat sunt anunțați că începând cu data de 1 martie niciun salariat din sistemul de sănătate care, în prezent, beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă nu va înregistra scăderi de venituri, odată cu intrarea în vigoare a noului regulament de sporuri.
Medicii, asistenții medicali din medicina școlară și cei din comisiile de expertiză medicală a capacității de muncă vor beneficia de majorări salariale.Totodată, s-a reușit eliminarea normei de 48 de ore efectuate săptămânal, dar guvernul intenționează ca plata sporurilor de tură/ore de noapte, respectiv pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorilor legale să se stabilească prin raportare la salariul din 2017, ceea ce nu e pe placul sindicaliștilor.
Dincolo de tonul optimist al comunicatului Federației Sanitas, sindicaliștii au răbufnit pe rețelele de socializare, nemulțumiții radicalizând mesajul, cerându-se chiar greva generală.
Oamenii sunt revoltați că nu toți lucrătorii din sistem sunt prinși îm măririle salarii, comentând sarcastic:’‘ce mândri prezentați că nu vor fi scăderi!Păi nenorociții ăștia de la guvernare ne-au mințit cu creșteri semnificative de salarii și acum ar trebui să fim mulțumiți că nu ne taie banii?PSD, ciuma roșie!”.Cei din asistență socială se întreabă ce sporuri nu vor pierde, pentru că nu au, oamenii vor să mai știe și unde sunt bonusurile promise în campania electorală.Frustrări, nemulțumiri și îndoieli că lucrurile se vor așeza favorabil pentru salariați.”Hai, nene, cu greva aia generală, că așa nu obținem nimic!Gata cu pichetările, greva chineză, greva japoneză, frangaleză.E timpul să facem treaba așa cum trebuie”, îndeamnă unul dintre nemulțumiți.
Acasă Principale Actualitate Principalul sindicat din sănătate e optimist, salariații se revoltă și cer greva...