Prins în răfuială cu liberalii, PSD Gorj șterge pe jos cu cadrele medicale de la Spitalul Județean

PSD Gorj este în război politic cu liberalii locali, tema confruntării fiind, de această dată, situația de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Atacurile reprezentanților PNL la adresa social-democraților s-au întețit imediat după ce Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că va cere retragerea acreditării SJU Târgu Jiu. În replică, reprezentanții PSD Gorj au transmis un comunicat de presă în care acuză liberalii de ipocrizie și pune neajunsurile din unitatea medicală în spatele cadrelor medicale.

PNL acuză PSD Gorj pentru problemele medicale constatate de doamna ministru Sorina Pintea la Spitalul Județean Gorj, uitând să precizeze că ministrul Sănătății a afirmat, faptul că, majoritatea problemelor constatate țin de serviciile medicale oferite pacienților. PSD nu poate impune unui medic să fie amabil cu pacienții, asta ține de schimbarea mentalității tuturor angajaților care lucrează în sistemul sanitar”, arată social-democrații.

Totodată, se precizează că PSD a aplicat măsuri ce ar fi trebuit să ducă la creșterea calității actului medical.

”PSD a creat toate condițiile pentru ca sistemul sanitar să funcționeze la standarde de înaltă calitate. A majorat salariile medicilor și asistentelor medicale, a dotat spitalele cu aparatură medicală de ultimă generație, a reabilitat și modernizat majoritatea secțiilor din Spitalul Județean Gorj, iar la ora actuală a alocat cel mai mare buget pentru sănătate din toată istoria post-decembristă a României”, au mai transmis cei de la PSD Gorj.

 

Articolul precedentCasă mistuită de flăcări
Articolul următorSubvenții de peste 130 de miliarde, numai în martie, pentru partide