Procuror în stare gravă după ce a mâncat la o cherhana. Produsele erau expirate încă din timpul sezonului estival

 

Restaurantul pescăresc Moessia din Vadu (comuna Corbu) a fost călcat de polițiști și de comisarii de la Protecția Consumatorului, care au descoperit pește, produse din pește și icre expirate de mai bine de jumătate de an.
Organele de control se aflau la intrarea în unitate chiar înainte ca personalul să ajungă la serviciu, așteptând ca aceștia să deschidă. Astfel au intrat în incintă împreună, iar angajații nu au putut să curețe și să ascundă excrementele șobolanilor, rămase din timpul nopții. În urma acestei acțiuni, CJPC a dispus închiderea temporară a unității și amendarea acesteia, transmite foscuspress.ro.
Descinderile au avut loc după ce procurorul Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a ajuns în stare gravă la spital, acesta servind masa, miercuri seară, la restaurantul pomenit.
Sursa anunțată mai transmite că în bucătaria restaurantului au fost găsite produse expirate de 6 luni, din timpul sezonului estival, dar și gândaci și șobolani.
Articolul precedentCiucă: Mă tem de un singur lucru: să nu mor neîmpărtășit
Articolul următorProful, minutul și scorul: Păcălești fotbalul? Pleci acasă