Un cadru didactic din judeţul Brăila a fost dus la poliţie de directorul şcolii, după ce acesta a vrut să intre la cursuri într-o stare evidentă de ebrietate. Profesoara predă la o şcoală din comuna Însurăţei şi este vizată de o anchetă internă.
”De la poliţişti am aflat că doamna avea o alcolemie mare, o situaţie de acest tip nu îţi permite să vii la clasă. Am vorbit cu cei din conducerea şcolii, le-am cerut să aplice legea. Va fi activată comisia de disciplină, colegii vor stabili măsurile care se impun. Noi vrem să aflăm adevărul. Incidentul s-a petrecut la Şcoala ‘Mihai Bravu’, nu au fost sunaţi poliţiştii, dar directorul şi profesoara în cauză s-au dus la sediul Poliţiei Însurăţei, acolo unde s-a stabilit alcoolemia. Este inadmisibil să te prezinţi astfel în faţa elevilor”, a declarat, pentru Mediafax, Viorel Botea, inspectorul şcolar general al judeţului Brăila.
Potrivit unor informaţii ale sursei citate, cadrul didactic în cauză ar fi avut o alcoolemie de 1,8 la mie.