Proful, minutul și scorul: The show must go on

 

The show must go on – Day 8

Japonia vs. Costa Rica, meci cu nerv, dorință (în special de la niponi), vreo 3-4 ocazii mai mari și… cam atât!
După victoria muncită împotriva nemților, toată lumea aștepta spectacol și goluri de la asiatici. Însă nu mereu primești ce aștepți… Când nimic însă nu (mai) anunța asta, Keysher Fuller Spence (n-am auzit în viața mea de el, recunosc) a înscris senzațional, deși Shuichi Gonda s-a opus cât a putut frumosului gol.
Cam asta a fost povestea.
Noroc cu minutul 81 și acea frumoasă execuție! A, uitasem: probabil Japonia nu e atât de puternică cum ni s-a părut după meciul cu Germania, iar Costa Rica nu e chiar cea mai proastă echipă din curtea școlii, cum am putea crede după dezastrul cu Spania. Se joacă, se joacă!
Nebunie de meci și umilință – aș risca să folosesc termenul ăsta, căci diavolii rosii sunt execrabili până acum – la Belgia vs. Maroc, scor 0-2.
Marocanii au avut un gol anulat, prin Hakim Ziyech, în prelungirile primei reprize. Discutabil, zic eu, dar primează ce spune VAR-ul, nu? Romain Saiss (’73) și Zakaria Aboukhlal (’90+2) au punctat târziu în meci, adâncind senzația că Belgia nu e deloc ce trebuie.
Lipsă atitudine, lpsă implicare, zero pe toată linia și o primă victorie mincinoasă a diavolilor roșii în prima etapă, cam asta e Belgia.
De partea cealaltă, africanii au impresionat prin dăruire și chiar execuție.
La Croația vs. Canada, scor 4-1, americanii au deschis repede scorul prin starul Alphonso Davies (‘2), dar treptat vicecampioana mondială i-a redus la tăcere.
Astfel, Kramaric (’36, ‘ 70), Livaja (’44) și Majer (’90+4) au pus umărul la calificare mai departe a croaților.
Sigur, se joacă până în ultima etapă, dar la cum se prezintă Belgia, Croația are o șansă mare de tot.
Una peste alta, meci spectaculos aseară, cu o generație a Canadei bună, promițătoare.
Ultimul meci al zilei, oricând o finală, a pus Spania în situația de a înfrunta o Germanie obligată să nu piardă.
Una peste alta, 1-1 este un scor decent, rezonabil la ce s-a jucat aseară, chiar dacă senzația mea, cel puțin, e că spaniolii au fost peste nemți.
Dar cum lipsa de concentrare te poate costa, asta au pățit ibericii, care au avut o bară spectaculoasă și vreo 4-5 ocazii.
Din nou, un gol anulat de VAR, deja sunt împăcat cu aberația asta de sistem…
Morata (’62) și Fullkrug (’83) au punctat pentru un echitabil, repet, egal, lăsând suspansul până la finalul etapei a treia.
Meci bun, cu nerv, cu de toate.
Ne scriem mâine!

Ionuț Catrina

Articolul precedentGorj: Imagini! Meci de fotbal cu bătaie pe teren la Liga V-a
Articolul următorGorj și Vâlcea: Percheziții! Polițist vizat, sunt cercetate infracțiuni legate de vânzarea cărbunelui