Proful, minutul și scorul: Una rece, alta bombă

 

Una rece, alta bombă – Day 17

 

Două ne-a propus ultima zi de optimi, cu două rezultate aproape în antiteză.
Maroc vs. Spania, scor 0-0 în 90 de minute, ne-a arătat că fotbalul trebuie tratat serios, nu pe principiul „lasă, dominăm cu 80-85% posesie și vine și golul”.
„Tiki-taka, Barcelona” e depășit, nu mai prinde, există soluții la a sparge acest lacăt. Ultimul exemplu, Marocul ieri.
Ajunși la penalty-uri, nord-africanii și-au depășit performanța și sunt, în premieră, în sferturi. Prin ratările lui Sarabia, Soler și Busquets, ibericii au arătat că de ce ți-e frică, nu scapi.
Marocul merge în sfertul cu… Portugalia, care a nimicit o Elveție de care îi era teamă înaintea fluierului de început.
Goncalo Ramos (’17, ’51, ’67) a scris istorie prin tripla sa, devenind primul, după Miroslav Klose (în 2002, 8-0 cu Arabia Saudită), care bagă trei în meciul său de debut la un Mondial. Au mai punctat Pepe (’33, cel mai bătrân marcator în fazele eliminatorii la WC), Raphael Guerreiro (’55) și Rafael Leao (’90+2), respectiv Akanji (’58) pentru un 6-1 răvășitor.
A, tot o premieră: a fost primul meci – din 2004 – când, în afara unor accidentări, CR7 nu a jucat titular. Pam-pam! Interesant e că lusitanii au jucat parcă mai degajați fără el…
Două zile de pauză, ne scrim după.

 

Ionuț Catrina

Articolul precedentTârgu Jiu: Este oficial! Primăria o obținut finanțare pentru construcția a o sută de blocuri de locuințe noi
Articolul următorUE a aprobat Planul Strategic al României din cadrul Politicii agricole comune. Finanțări în valoare de 14,9 miliarde de euro