Autorităţile locale vor să mai taie din factura de curent a municipiului. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu se zbat să obţină finanţare pentru un iluminat modern, care ar reduce substanţial costurile la nivelul oraşului. Pentru Oltenia, sunt alocate, prin Programul Operațional Regional, 10 milioane de euro pentru orașele care vor iluminat modern. Competiţia va fi acerbă, având în vedere suma pe care o cer conducătorii urbei.
“Avem un termen de 18 februarie în vederea depunerii documentaţiei pentru înlocuirea actualului sistem de iluminat public printr-un sistem cu corpuri de iluminat pe leduri, care presupun o scădere cu 30% a consumului de la nivelul municipiului Târgu Jiu. În momentul de faţă, este o preblemă reală, încercăm să o rezolvăm prin depunerea acestui proiect. La nivelul regiunii noastre sunt alocate, cu finanţare europeană, 10 milioane de euro. E adevărat că este o competiţie la care participă toate oraşele din sud-vestul Olteniei, iar în urma acestei competiţii suma va fi repartizată în funcţie de punctajul care se va calcula. Noi am depus un proiect de peste 4 milioane de euro. Asta ar presupune că tot ceea ce înseamnă iluminat public pe actualul tronson al Translocului să se poată realiza”, a precizat edilul Marcel Romanescu.
Directorul tehnic al Primăriei, Marius Ionescu, a declarat că investiţia ar presupune lucrări de anvergură. Dacă proiectul municipalităţii va primi undă verde, banii economisiţi ar putea fi “pompaţi” în extinderea străzilor.
“Vor fi lucrări în infrastructură, însemnând introducerea în subteran a tuturor cablurilor cu energie electrică a sistemului de iluminat public, discutăm de peste 20 de kilometri de reţea de cabluri care va fi introdusă în subteran. Când discutăm de o reducere de 30%, putem să discutăm de o reducere a cheltuielilor din bugetul local, din cele circa 15-16 miliarde pe care suntem nevoiţi să le găsim pentru a achita facturile la energie electrică. Din această reducere să putem ca, în perioada următoare, să extindem, dacă nu mai sunt surse de finanţare, măcar din bugetul local, anumite zone şi anumite străzi”, a spus Ionescu.