Proiect: Se vor dubla alocațiile pentru susținerea familiei. Bani pentru mai multe familii cu copii

 

Parlamentarii propun, printr-un proiect de lege pus marți în dezbaterea senatorilor, atât dublarea alocațiilor pe care le primesc familiile cu venituri reduse ce au copii în întreținere, cât și majorarea pragului de venituri de la care se acordă ajutorul de la stat, ceea ce înseamnă că vor exista mai mulți beneficiari ai acestuia decât în prezent. Se intenționează, astfel, încurajarea natalității, ținându-se cont de scăderea demografică înregistrată în ultimii ani.

Prin demersul legislativ se stabilește dublarea ajutorului financiar de care beneficiază familiile cu venituri reduse ce au în îngrijire unul sau mai mulți copii, care poartă numele de alocație pentru susținerea familiei.

Apoi, prin proiect se dorește și majorarea pragurilor veniturilor unei familii de la care este acordată alocația pentru susținerea familiei.

Concret, familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de până la 0,8 ISR (indicatorul social de referință), adică 420,4 lei (față de 210,2 lei/ 0,4 ISR, ca acum), vor primi următoarele valori majorate ale alocației:

  • 0,3280 ISR/ 172,36 lei pentru familia cu un copil – față de 0,1640 ISR/ 86,18 lei;
  • 0,6560 ISR/ 344,73 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,3280 ISR/ 172,36 lei;
  • 0,9840 ISR/ 517,1 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,4920 ISR/ 258,55 lei;
  • 1,3120 ISR/ 689,46 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6560 ISR/ 344,73 lei.
De acest tip de sprijin vor beneficia și familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 0,8 ISR și 1,6 ISR, adică între 420,4 și 840,8 lei (față de 0,40 ISR/ 210,2 lei și 1,06 ISR/ 557 lei), astfel:
  • 0,3 ISR/ 157,65 lei pentru familia cu un copil – față de 0,15 ISR/ 78,83 lei;
  • 0,6 ISR/ 315,3 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,3 ISR/ 157,65 lei;
  • 0,9 ISR/ 472,95 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,45 ISR/ 236,48 lei;
  • 1,2 ISR/ 630,6 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6 ISR/ 315,3 lei.
Totodată, și persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar pe de până la 0,80 ISR, adică 420,4 lei (față de 0,4 ISR/ 210,2 lei, ca acum), vor putea primi o alocație de:
  • 0,428 ISR/ 224,91 lei pentru familia cu un copil – față de 0,214 ISR/ 112,46 lei;
  • 0,856 ISR/ 449,83 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,428 ISR/ 224,91 lei;
  • 1,284 ISR/ 674,74 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,642 ISR/ 337,37 lei;
  • 1,712 ISR/ 899,66 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,856 ISR/ 449,83 lei.
Familiile monoparentale cu un venit net lunar peste 0,8 ISR şi până la 1,6 ISR, adică între 420,4 și 840,8 lei (față de 0,40 ISR/ 210,2 lei și 1,06 ISR/ 557 lei), vor primi alocație, astfel:
  • 0,408 ISR/ 214,4 lei pentru familia cu un copil – față de 0,204 ISR/ 107,2 lei;
  • 0,816 ISR/ 428,81 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,408 ISR/ 214,4 lei;
  • 1,224 ISR/ 643,21 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,612 ISR/ 321,61 lei;
  • 1,632 ISR/ 857,62 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,816 ISR/ 428,81 lei.
Important!

Începând din 2016, plata alocației de susținere a familiei nu mai este condiționată de plata taxelor și impozitelor locale.

PRECIZARE:

Conform Legii nr. 76/2002, ISR reprezintă „unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă”, iar în acest an, valoarea lui este de 525,5 lei.

Articolul precedentMinistrul Muncii: Este nelegal să mărim diferențiat pensiile mici
Articolul următorGorj: Tot înainte, cu tupeu! Tânără fără permis, la volan pe un drum național