Clădirea Instituției Prefectului din județul Gorj, monument istoric, este mult mai afectată de cutremurele din 2023 decât s-a estimat inițial. O nouă vizită a specialiștilor în domeniu a relevat probleme semnificative după seismele înregistrate anul trecut. Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru modernizare va înainta un nou deviz către C.N.I. cu sumele estimate pentru reabilitare.
“Consorțiu de firme care și-a judecat lucrările de proiectare pentru clădire lucrează în continuare. Reprezentanții acestora, în frunte cu arhitectul care se ocupa de această lucrare, cu responsabilul pentru monumente istorice, având de vedere partea veche a clădirii, și împreună cu specialiști în construcții, ingineri, au fost prezenți la Târgu Jiu, au inspectat întreaga clădire și au constatat că această clădire este mult mai afectată decât părea în starea inițială, fapt pentru care ne-au recomandat luarea unor măsuri de siguranță, dumnealor urmând să-și continue activitatea de finalizare a contractului pe care îl au cu Compania Națională de Investiții.
Până în prezent, au și obținut avizul unor instituții în ceea ce privește finalizarea proiectului. După aceea, cred că lucrul cel mai dificil este obținerea avizului de la Ministerul Culturii, urmând ca apoi întreaga lucrarea pe care dumnealor o realizează să intre în Comiteul Tehnico-Economic al Companii Naționale de Investiții pentru a fi scoase ulterior la licitație lucrările de construcție.
În urma raportului de expertiză, vor întocmi un deviz estimativ pe care îl vor înainta Companii Naționale de Investiții, încât, ulterior, lucrarea să fie scoasă la licitație pe suma pe care dumnealor o estimează”, a declarat prefectul județului, Virgil Drăgușin, la Radio Infinit.