Au ”curs” miniștrii săptămâna aceasta în Gorj, iar promisiunile și angajamentele odată cu ei. După ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și ministrul Culturii, Daniel Breaz, sâmbătă a ajuns la Târgu Jiu și ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc. Acesta a urmat șabloanele unei veritabile vizite de lucru și a punctat pe pagina de socializare proiectele ce vizează infrastructura din Gorj în viitorul apropiat.
”Astăzi sunt în vizită la Târgu Jiu, acasă la bunul meu prieten Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Un bun prilej pentru a anunța că săptămâna viitoare lansăm licitația pentru porțiunea rămasă de executat din obiectivul de investiții Centura Târgu Jiu”, a scris, pe facebook, Răzvan Cuc.
Ministrul a mai dat asigurări că în aprilie va fi scoasă la licitație și investiția de la podul Lainici, iar până la finalul anului va fi lansată proiectarea și execuția pentru DN 67B Scoarța-Pitești.