Protecția Consumatorilor, ”atac” la multinaționale: ANPC a propus închiderea a cinci supermarketuri

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a anunțat, sâmbătă seară, că au fost verificate, în această perioadă, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, precum şi magazinul Lidl din Eforie Nord.

În urma acțiunilor, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor depistate în toate unitățile controlate, fiind propusă închiderea temporară a magazinelor pe o perioadă de până la 6 luni. Totodată, comisarii au aplicat 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei.

Interesant este că, până la finalizarea acţiunilor de control, parte dintre consumatorii aflaţi la cumpărături erau mai tare intrigaţi de acţiunea noastră decât de deficienţele găsite acolo. Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea şi pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume şi fructe cu deprecieri. Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure şi săptămâna aceasta o vom dedica discuţiilor cu structurile centrale ale marilor lanţuri de magazine”, a spus Horia Constantrinescu, preşedintele ANPC. 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Începe Festivalul Berii. Ce artiști vor concerta
Articolul următorGorj: Accident! Sunt semnalate victime