Prunariu: Funcţionarii Primăriei îl mint pe Romanescu şi nu recunosc angajamentele faţă ce C.S. Pandurii

Preşedintele de la CS Pandurii, Mihai Prunariu, e foc şi pară pe funcţionarii din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Conducătorul clubului sportiv spune că autorităţile locale nu respectă un protocol semnat încă din 2011, şi desconsideră sportivii şi antrenorii din cadrul entităţii, care au performanţe foarte mari. Practic, CS Pandurii nu primeşte sprijinul garantat de municipalitate, iar activitatea la club se desfăşoară în condiţii foarte grele.

 “Există o hotărâre a Consiliului Local și o Hotărâre de Guvern, unde o parte din patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului, aflat sub administrarea CS Pandurii Târgu Jiu, a plecat către Primăria Municipiului Târgu Jiu. Am avut foarte multe probleme, discuţii,  pentru că mulți dintre funcționarii primăriei nu mai recunosc nici protocolul semnat atunci, nici Hotărârea de Consiliu Local, și nici Hotărârea de Guvern. În fiecare an, apar aceleași probleme și am obosit să mă mai lupt cu ei și să le explic că trebuie să-și respecte angajamentele pe care și le-au luat. Ne consideră un club care nu ţine de comunitatea locală, deşi sportivii care ne reprezintă aduc onoare şi glorie oraşului. Parcă ne urăsc, în fiecare an am acelaşi discuţii. Nu ştiu… nu ne mai vor, nu ne înghit, vor să ne ia patrimoniul, să scape de sportivi”, a spus Prunariu la Radio Infinit.

Prunariu a mai declarat că Mariana Budulan, directorul Direcției de Venituri din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, şi-ar fi arătat “muşchii” chiar în şedinţă operativă la care a luat parte în această săptămână. Mai mult, şeful clubului sportiv a spus că primarul Marcel Romanescu este dus în eroare de proprii angajaţi.

“Ca un director din cadrul primăriei să declare în mod public că s-ar fi rezolvat o problemă dacă eu aş fi fost personal să vorbescu cu el, şi nu s-a rezolvat problema aceea pentru că nu am fost personal, atunci ce să mai înţelegem? Doamna Budulan a declarat că eu dacă vorbeam personal cu ea rezolvam problema. Mi s-a spus că mi-a respins solicitarea, pentru că nu am fost să discut personal cu ea. Obligațiile pe care Primăria le avea față de clubul Pandurii Târgu Jiu nu mai sunt recunoscute în momentul de față de aceiași funcționari, pentru că s-a schimbat primarul. Îl mint pe domnul Romanescu că nu mai vrem să respectăm noi angajamentele. Primarul a fost deschis, am avut discuţii nenumărate şi m-a chemat în şedinţa operativă de la Primăria Târgu Jiu ca să punem cărţile pe faţă”, a afirmat Prunariu.

Dacă părţile nu ajung la un consens, Prunariu ameninţă cu greva.

“Aştept şi săptămâna aceasta. Dacă angajamentele nu sunt respectate urmează ca angajaţii clubului Pandurii Târgu Jiu să picheteze Primăria în semn de protest după care vă spun că va urma ca sportivii clubului să intre în grevă şi să nu se mai pregătească pentru că nu se mai poate aşa. Am ajuns în Târgu Jiu să nu ne mai putem pregăti, să nu mai putem să facem nici un sport de performanţă pentru că nu vor nişte funcţionari. Este ceva absurd”, a declarat Prunariu.

 

 

 

 

 

Articolul precedentPericol, pe marginea drumului, la Arcani
Articolul următorCalificare! Rădoi: Indiferent de adversar, trebuie ca povestea să continue. Când se joacă semifinala