PSD Gorj uită de mitralieră şi se teme de “parul” lui Orban

Social democraţii gorjeni au fost bulversaţi de spusele liderului PNL de la nivel central, Ludovic Orban. Liberalul declarase că reprezentanţii formaţiunii politice pe care o conduce trebuie să fie mai implicaţi în “luptele” din teritoriu. Orban se referea la o opoziţie mai dură, “oamenii săi” fiind îndemnaţi să taxeze orice abuz şi nerealizare a puterii. PNL a crescut în sondaje, iar acest lucru, în opinia lui Orban, se datorează poziţiei drastice pe care liberalii o au faţă de activitatea rivalilor politici.

“Nu mai vreau să se facă opoziţie numai la nivel naţional sau unii lideri judeţeni să facă opoziţie, dar numai cu mesaje legate de palierul naţional. Vreau să văd fiecare lider judeţean cum dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate. Cine nu are puterea, să abandoneze de acum, să-l lase pe altul mai puternic şi mai curajos”, a spus Orban.

Replica de la Gorj a venit imediat. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Anca Borduşanu, a sugerat că pe liberali atât îi duce capul. Borduşanu a spus că lipsa ideilor şi a viziunii îi face pe PNL-işti să recurgă la alte metode pentru a se face remarcaţi.

“Liberalii au început să adopte politica parului, la fel ca în epoca de piatră. Practic, este o instigare la violenţă, o instigare pe care şeful numărul 1 în partid o impune celorlalţi subalterni, membrilor Partidului Naţional Liberal. În lipsa unor proiecte viabile pentru România, unor proiecte de dezvoltare pe fiecare judeţ în parte, pe fiecare localitate în parte, liberalii vin, repet, cu politica parului. Este tot ce pot. Ca să ai un proiect, trebuie să ai o viziune, trebuie să ai o gândire, însă la liberali despre gândire nu putem vorbi, e mult mai simplu pentru ei să ia parul şi să dea în cap şefilor de organizaţii judeţene şi tot ce înseamnă Partidul Social Democrat”, a afirmat Borduşanu.

Ce uită PSD-iştii este că, în urmă cu ceva timp, un coleg de partid făcea o afirmaţie chiar mai gravă.  Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu spunea că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, şi este pregătit să o folosească dacă vor continua protestele din Piaţa Victoriei. Oamenii au ieşit în stradă, în martie 2017, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern.