Partidul Social Democrat încearcă să recâştige municipiul Târgu Jiu prin mijloace deloc ortodoxe. După ce ţevile au sărit în aer, Polaris şi Transloc au făcut greve, după ce s-a cautat blocarea multor iniţiative ale primarului în funcţie, reprezentanţii PSD şi-au ales, din nou, ţintă populaţia din cartierul Obreja. ApaRegio a debranşat în dimineaţa zilei de vineri două străzi din zona respectivă, iar unii lideri din comunitate au agitat spiritele sugerând că primarul Romanescu este de vină, el a dat ordinul. Mai mult decât atât, peste ceva timp, printre cetăţenii nemulţumiţi a ajuns liderul social-democrat Aurel Popescu, care, potrivit unor surse, a aruncat responsabilitatea tot în braţele edilului-şef. Puţini oameni de acolo cunosc faptul că ApaRegio este o societate condusă de PSD, prin Consiliul Judeţean, iar viceprimarul din Târgu Jiu a profitat de asta şi a pozat în salvator. Acesta a dat telefoane după telefone şi, minune, apa a reînceput să curgă la robinete. Oamenii sunt convinşi că Romanescu a dat ordin să le fie ”tăiată” apa, iar Aurel Popescu, de la PSD, a rezolvat problema.
Totuşi, cum va reuşi Aurel Popescu se explice tuturor cetăţenilor municipiului faptul că unii plătesc şi nu au apă, iar alţii nu şi se intervine politic pentru a avea?