Primul ministru Nicolae Ciucă a precizat, miercuri, chestionat despre amendamentul depus de senatorii PSD și PNL ce vizează creşterea cu până la 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie.
Acesta a reamintit că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că ar fi imposibil de realizat până la finalul anului 2022.
„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum”, E o decizie care a fost luată în coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă, miercuri la Alba Iulia, întrebat despre amendamentul respectiv.