Purtătoarea de cuvânt îl umilește și îi arată prefectului Florescu cine e șeful. Șefa. Fix în piața publică

Situație delicată, chiar umilitoare, pentru prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu. Autorul celebrului ordin prin care se impune ținuta vestimentară decentă, obligatorie pentru salariații care își desfășoară activitatea în Palatul Administrativ, dar și pentru vizitatori, a trebuit să privească, neputincios, de la tribună cum purtătoarea de cuvânt a Instituției Prefectului, Corina Belteu, își afișa în mijlocul Pieței Prefecturii, în timpul manifestărilor dedicate ”Zilei Europei”, vestimentația clubbing. Protocolul și ordinul prefectului impuneau ca subordonata reprezentantului guvernului în teritoriu să afișeze o ținută office, iar asta include, obligatoriu, și îmbrăcămintea. Nici vorbă, ca la discotecă, totul în văzul celor prezenți, mare parte  dintre aceștia oficialități ale orașului și județului. Corina Belteu, fără nicio reținere, a stat la doi pași de personalitățile îmbrăcate la patru ace, vestimentație în ton cu solemnitatea evenimentului. Depuneri de coroane și imagine de club, doi în unul, în Piața Prefecturii, de ”Ziua Europei”.  Reamintim, în urmă cu câteva zile, instanțele de judecată au respins contestațiile la ”ordinul fustelor scurte și a pantalonilor mulați” emis de Florescu. ”Ținuta inacceptabilă include: pantaloni scurți, papuci de plajă, îmbrăcămite indicând la afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane. Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâșiate, murdare și zdrențăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator”, acestea sunt normele celebrului, deja, ordin. Nea Ion nu poate intra în Prefectură prăfuit, după un drum de zeci de kilometri cu rata, Vasile trebuie să știe engleza, pentru a descifra mesajele inscripționate pe tricourile de la second, însa unii salariați din Palatul Administrativ simt dureri în cot atunci când se prezintă la serviciu în ținute tocmai potrivite pentru o noapte de distracție maximă în club.

Articolul precedentBombă! Nu directorul CSM va decide angajările în noua entitate sportivă a municipalităţii
Articolul următorPremiere în bani pentru elevii de excepţie ai municipiului Târgu Jiu