Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți, SPECULĂ

Odată cu adoptarea Ordonanței ce vizează compensarea cu 50 de bani/litru a carburanților, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a avertizat operatorii economici în domeniu că, ”în situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative”.

 

În situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative. Vor fi sancţionate potrivit Ordonoanţei de urgenţă 84/2022 privind combaterea acţiunilor speculative. (…) Revânzarea acestor produse achiziţionate în condiţiile OUG reprezintă contravenţie şi se sancţionează de către autorităţi (…) după cum urmează: 50.000 până la 500.000 de lei amendă, pentru contravenţiile săvârşite de persoanele juridice şi între 5.500 de lei şi 11.000 de lei, pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice”, a spus Cărbunaru.

Articolul precedentGorj: Pădurar săltat de polițiști! Este acuzat de fals informatic, fals și furt în formă continuată
Articolul următorUn lider al USR a chemat Poliția și Garda de Mediu să închidă Cariera Roșia, Gorj