Home Ultimul cartuș Puști din Târgu Jiu dat dispărut. Ar fi plecat pe litoral, de...

Puști din Târgu Jiu dat dispărut. Ar fi plecat pe litoral, de capul lui

 

Un adolescent din Târgu Jiu a fost dat dispărut de mama sa. Daniel Covaci a plecat de acasă, luni, și , la un moment dat, după părăsirea domiciliului, i-a transmis părintelui că este pe litoral.

 

La data de 7 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o localnică de 52 de ani, cu privire la faptul că fiul său, Covaci Ionuț Daniel, în vârstă de 14 ani, din municipiu, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, la data de 5 august a.c. și nu a mai revenit. Totodată femeia a precizat că a vorbit la telefon cu fiul său, acesta spunându-i că se află pe litoral. Din primele verificări s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, minorul fiind cunoscut cu plecări repetate de la domiciliu. Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate 50 kg, constituție atletică, păr brunet scurt, ochi negri, față ovală, ten deschis, fără semne particulare, tatuaje sau cicatrici. Nu se cunosc date despre cum era îmbrăcat minorul la data plecării. Persoanele care pot oferi detalii care să ducă la identificarea minorului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție” precizează IPJ Gorj.