Mirel Rădoi, antrenorul CSU Craiova, spune că se așteaptă la o partidă deloc ușoară cu Farul Constanța, meci programat sâmbătă, de la ora 19:00, în Bănie.
”Chiar dacă mă vedeți cu zâmbetul pe buze, în interiorul meu sunt emoții mari. Cu siguranță o să fim puși în dificultate, de fiecare dată meciurile împotriva celor de la Farul au fost disputate. Am revăzut o parte din golurile primite cu Farul și pot spune că ne va aștepta cea mai dificilă partidă jucată acasă de la venirea mea.
Cred că și spectatorii așteaptă acest meci, pentru că vor fi multe ocazii și multe goluri. Aș fi vrut să aibă șanse la play-off în continuare, pentru că o echipă relaxată poate juca mai bine decât atunci când se află sub presiune.
Dar nu putem să vorbim de relaxare cât timp e Gică Hagi pe bancă. Cred că au pierdut nemeritat cu Rapid pentru că au avut cinci ocazii singuri cu portarul. Nu cred că Farul va fi relaxată, cred că echipa va pune presiune așa cum a făcut-o până acum’‘, a declarat tehnicianul.
”PUNCTELE SĂ RÂMÂNĂ LA CRAIOVA”…
”Mă interesează mai puțin poziția pe care intrăm în play-off. Degeaba intrăm pe locul 1, dacă terminăm pe 5 sau 6. Prefer să intru de pe locul 6 și să termin play-off-ul pe locul 1. Să sperăm că cele trei puncte vor rămâne la noi.
E aproape imposibil ca acest meci să se termine într-o manieră urâtă, un 0-0 fără ocazii. E aproape imposibil pentru că suntem doi antrenori care avem posesia și încercăm să punem în dificultate antrenorul de pe banca adversă cu schimbarea sistemului”, a mai spus Rădoi.