Mirel Rădoi le cere elevilor săi să arate curaj în meciul cu Rakow Czestochowa, din prima etapă a Conference League.
”Ne așteaptă debutul în cupele europene după zeci de ani. Întâlnim un adversar mult mai organizat defensiv și mai puternic în dueluri decât noi. Dar, ca orice echipă, și Rakow are momentele ei slabe și puncte vulnerabile. Și sper ca mâine seară să le fructificăm. Cuvântul de bază pentru noi în meciul cu Rakow este curaj. Suntem debutanți în această competiție și e momentul să arătăm curaj mâine seară. Pentru că altfel va fi greu să plecăm cu punct sau puncte de aici. O victorie mâine seară nu ar fi importantă doar pentru suflarea oltenească, ci pentru tot fotbalul românesc. Punctele pe care le pot face Craiova și FCSB pot fi benefice pentru celelalte echipe în următorul sezon. Cred că pe Rakow aș putea să o compar din punct de vedere al organizării defensive cu Rapid din campionatul nostru. Asta chiar dacă nu folosesc același sistem de joc. Cu precizarea că în momentul de față nicio echipă românească nu poate alcătui un prim ‘unsprezece’ atât de puternic la nivel individual unu contra unu. Iar ca joc direct, pe Rakow aș putea să o asemăn cu FC Botoșani”, a declarat antrenorul.
”SUNTEM DEBUTANȚI”
”Chiar dacă vorbim despre un calcul de puncte, despre cum ne-am putea califica mai departe în această competiție, noi să nu uităm că suntem un bebeluș care abia învață să meargă. Cu siguranță ne dorim victoria, dar nu trebuie să uităm anumite lucruri. Și anume că suntem debutanți, iar adversarul are mai multă experiență internațională și, în plus, joacă și acasă”, a mai spus Rădoi.
Meciul este programat joi, de la ora 22:00, pe Zaglebiowski Park Sportowy din Sosnowiec.




























