Mirel Rădoi, antrenorul CSU Craiova, spune că ar fi preferat un alt adversar în prima etapă a campionatului, ediția 2025/2026. Oltenii merg la Arad, acolo unde sâmbătă, de la ora 18:30, vor întâlni UTA.
„Aşteptăm cu nerăbdare meciurile, aş fi preferat să începem contra unei alte adversare, prin prisma antrenorului, pentru că îl ştiu foarte bine pe Mihalcea, am fost împreună la FRF mulţi ani. Încearcă să afle cât mai mult despre adversari şi merge până în detaliu la lucrul tactic. Va fi o partidă interesantă, dar nu cred că ne putem aştepta la prospeţime la echipe în primele etape. Cred că vom suferi din punct de vedere fizic şi tactic, s-au schimbat mulţi jucători, pregătirea n-a fost cum am fi dorit. A fost o perioadă de pregătire scurtă, dar intensă. Am încercat să avem o balanţă între plecări şi veniri, fiindcă suntem angrenaţi în trei competiţii. Sunt jucătorii pe care i-am dorit, au fost opţiunea unu sau doi, au mai picat alte transferuri.
Sunt jucători care au preferat alte campionate, chiar dacă am oferit peste un milion de euro pentru transfer. Aş fi dorit să-i avem mai devreme, dar fiecare club încearcă să tergiverseze, iar noi avem campionatul care începe cel mai devreme. Noi nu ne permiteam să aşteptăm până în septembrie, când se termină perioada de transferuri şi mai apar oportunităţi, fiindcă meciurile din cupele europene bat la uşă. Ne-ar mai trebui un atacant, ca să avem dubluri pe toate posturile”, a declarat Rădoi.
Ne dorim o calificare în Conference League
”Nu mi-am asumat titlul cinci al Craiovei, nu pot să fac promisiuni de care nu pot să mă ţin, dar pot să promit că voi face tot ce depinde de noi pentru a câştiga fiecare meci. Nu le pot da speranţe false fanilor, să le fac promisiuni de trofee. În acest moment ne dorim o calificare în Conference League, asta e prioritatea noastră, pentru că ne putem califica mai rapid, decât să aşteptăm un an să vedem pe ce loc vom termina campionatul, dar asta nu înseamnă că meciul cu UTA e mai puţin important”, a mai spus tehnicianul.

























