Rafila nu promite relaxări de sărbători: Trebuie să fim precauți în această perioadă, ține de educație

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu poate anunța dacă vor exista anumite relaxări de sărbători. Social-democratul s-a declarat nemulțumit de modul în care unii români se comportă în această perioadă, arătând că la mijloc ”este o chestiune ce ține de educație”.

Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla peste un interval de 3-4 săptămâni, dar eu am o preocupare față de ce se întâmplă în acest moment. Am văzut ieri la Brașov, la Târgul de Crăciun, că era o mare frenezie, am văzut concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, ar trebui să se comporte cât mai precaut în această perioadă. (…) Și dacă ești într-un spațiu aglomerat și porți masca tot nu este nimc complicat, dar este o chestiune de mentalitate, de obișnuință de a respecta unele reguli. Obligativitatea asta…noi tot discutăm despre măsuri legislative. Măsurile legislative sunt una, respectarea lor altceva. Lucrul ăsta se leagă de faptul că unii oameni cred unele lucruri tot mai fantasmagorice, o chestiune care ține de educație. (…) Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiți-vă ce s-a întâmplat astă vară când eram în scenariul verde dar lucrurile mergeau prost săptămână, după săptămână. A existat o creștere relevantă din punct de vedere epidemiologic”, a spus, la B1 TV, Rafila.

Articolul precedentDe la 1 Decembrie, fără amenzi. Sindicaliștii cer polițiștilor să nu mai aplice sancțiuni contravenționale
Articolul următorGorj: Certificatele de carbon și pensionarea minerilor și energeticienilor, în pixul PSD