Rafila: Până în toamnă, putem avea un medicament autorizat împotriva Covid-19

Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru tratamentul împotriva noului coronavirus. Antiviralul a fost conceput pentru Ebola și în actuala pandemie Covid-19 a fost folosit în SUA. În urma administrării la 125 de pacienți infectați cu noul coronavirus, doi au decedat, iar ceilalți s-au simțit mult mai bine, mare parte fiind externați după o perioadă scurtă de tratament.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, crede că Remdesivir poate fi autorizat până în toamnă, situație în care s-ar putea salva mult mai multe vieți.

Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese. (…) Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă – după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi – oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a declarat, pentru Mediafax, Rafila.

Medicamentul nu există încă în România, la mijloc fiind proceduri și avize internaționale.

Articolul precedentMai mulți suspecți de coronavirus: Alertă la Motru și Plopșoru, după ultimele cazuri de Covid-19
Articolul următorUn tânăr polițist s-a împușcat chiar în sediul Poliției