CSU Craiova a câștigat întâlnirea cu Rapid București, scor 3-1 (1-1), duminică seara, partidă din cadrul etapei a IV-a din play off-ul Superligii, disputată în Bănie.
Oaspeții au jucat aproape tot meciul în inferioritate după ce, în minutul 14, Valentin Costache a fost eliminat în urma a două cartonașe galbene.
Antrenorul giuleștenilor, Adrian Mutu, a considerat că arbitrul Radu Petrescu a acordat foarte ușor avertismentele care au condus la cartonașul roșu, catalogând, la general, arbitrajul drept slab.
Golurile:
0-1 (minutul 31): Marko Dugandzic a transformat un penalti dictat după un henț al lui Crețu;
1-1 (minutul 38): Cîmpanu a egalat printr-o execuție superbă, în diagonală, de la 18 metri;
2-1 (minutul 82): Gazdele au preluat conducerea în prin Jovan Markovic, după o centrare a lui Creţu;
3-1 (minutul 90+2): Ante Rogulij a finalizat cu un şut de la 12 metri o acțiune inteligentă a lui Andrei Ivan;
Eugen Neagoe: Rămâne de văzut dacă vom reuși
„Știam că nu va fi ușor, dar golul lor a venit întâmplător, pentru că nu și-au creat ocazii. Am tratat faza cu lejeritate, nu trebuia să facem acea greșeală. Am revenit și cred că puteam să mai marcăm.
Nu a realizat nimic (Cîmpanu, autorul unui gol spectaculos – n.red.). I-am zis că mai trebuie să dea goluri ca să fiu mulțumit. Îmi doresc de la jucătorii mei să dea mai mult decât au dat astăzi. Mă bucur că am reușit să câștigăm cele trei puncte, dar de mâine trebuie să ne gândim la următorul joc, cel cu Sepsi.
Sigur, îmi doresc să câștigăm fiecare joc pe care îl mai avem de disputat. Le vom trata pe toate cu mare responsabilitate, cu dorință de a câștiga, cu dorință de a mulțumi suporterii, oamenii care sunt lângă noi în fiecare zi. Acum, rămâne de văzut dacă vom și reuși”, a spus, după joc, antrenorul CSU.