Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a spus, duminică seară, că, în data de 22 decembrie, actualul şef al statului, Klaus Iohannis, va preda mandatul lui Nicolae Ciucă, deoarece acesta va fi viitorul preşedinte al României.
”După data de 22 decembrie, dată limită, pentru că dacă lucrurile se schimbă la Bruxelles, atunci poate fi mai repede. Dar 22 decembrie este data care, potrivit Constituţiei, Klaus Iohannis predă mandatul domnului Nicolae Ciucă, viitorul preşedinte al României. După, atunci e validarea mandatului. Şi atunci, pe 22 decembrie, după-amiaza, vom putea să discutăm despre viitorul preşedinte al PNL Până pe 22 decembrie, după-amiaza, când Nicolae Ciucă ocupă Palatul Cotroceni, nu avem cum să vorbim. Dumneavoastră păstraţi înregistrarea şi vorbim pe 22 decembrie, seara. (…) E profilul ideal pentru România în acest moment (Nicolae Ciucă – n.red.). Vă spun de ce, ai 650 km de graniţă cu un stat aflat în război, unde lucrurile pot degenera şi mai rău după martie, când va fi reconfirmat Vladimir Putin la Kremlin. Deci, lucrurile nu se opresc, din păcate. Iar declaraţiile legate de Odessa şi legate de gurile Dunării m-au speriat de testamentul Petru cel Mare, pentru că asta înseamnă că încă Kremlinul gândeşte în perspectiva aceasta. Ceea ce pentru România, pe de o parte, din punct de vedere al portului Constanţa, economic, poate fi un plus extraordinar, dar pentru România este un pericol extraordinar, în sensul în care Rusia vrea să blocheze practic Marea Neagră pentru Ucraina. Ucraina exportă, trăieşte din export de cereale, de materii prime, ulei, floarea soarelui, sare, cereale. În momentul acesta, o bună parte din cerealele ucrainene ajung în portul Constanţa sau ajung la graniţa de sud sau de vest a României”, a declarat, la Prima TV, liderul liberal.