Reacția IPJ Gorj în cazul femeii târâte pe asfalt: A refuzat să se legitimeze și a avut un comportament recalcitrant. Cauza a fost trimisă la Parchet

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a reacționat în cazul de la Bolboși, acolo unde o femeie a fost târâtă de doi polițiști spre o autospecială a instituției. Potrivit reprezentanților autorităților, persoana în cauză a refuzat să se legitimeze și avea un comportament recalcitrant. Totodată, cauza a fost înaintată Parchetului pentru soluționare.

La data de 10 aprilie a.c., polițiști din cadrul Postului de Politie Slivilesti au fost sesizati, prin apelul unic de urgenta 112, de o femeie de 34 de ani din comuna Bolboși, cu privire la faptul o vecină de ale sa, în vârstă de 57 de ani, ar fi încercat sa-i incendiere vegetația uscata de pe terenul sau, care se afla lângă un fânar, pe proprietatea sa. Ajunși la fata locului pentru a efectua cercetări pentru infracțiunea sesizată de tentativa de distrugere, doi poliţişti s-au apropiat femeia de 57 de ani, care a refuzat să se legitimeze, nu purta masca de protecție si avea un comportament recalcitrant. Polițiștii au luat decizia de a conduce femeia la sediul politiei pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale, moment în care au intervenit în favoarea femeii fiul și fratele sau.

Pentru ca situația sa nu degenereze, poliţiştii au renunțat la măsura de conducere la sediul politiei și i au adus la cunoștință femeii că va fi sancționată pentru refuz de legitimare, nepurtatul măștii de protecţie și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, femeia a sunat la 112 sesizând ca ar fi fost abuzată de polițiști.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Compartimentului Control Intern și Serviciului de Ordine Publică și, având în vedere cadrul si aspectele sesizării, cauza a fost înaintată  Pachetului pentru cercetări”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentGorj: Video! Bolnavă de cancer, târâtă de doi polițiști
Articolul următorTârgu Jiu: Municipalitatea va trece la ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public