Reașezări la Edilitara: Societatea municipalității va putea ține banii din investiții la Târgu Jiu

Primarul Marcel Romanescu are planuri mari pentru firma Edilitara. Societatea, aflată în subordinea Consiliului Local Târgu-Jiu, se va ocupa de realizarea mai multor proiecte de investiţii în viitorul apropiat. Totul va fi posibil printr-o reorganizare a instituţiei. Romanescu a luat această decizie fiind mulţumit de lucrările pe care le-a realizat Edilitara în ultimul timp. Odată făcut acest pas, sumele destinate unor obiective vor rămâne la Târgu Jiu, nu vor mai merge către firme din alte localități.

O parte dintre lucrările pe care altădată le scoteam la licitaţie, au fost executate de către societatea noastră. De foarte multe ori, am întâmpinat şi probleme cu societăţile care realizau astfel de lucrări. Încercăm să facem o reorganizare şi la Edilitara. Ne dorim ca societatea să se profileze pe astfel de lucrări: amenajări de străzi, canalizări, introduceri de reţele de apă sau reparaţii pe care le putem face la şcoli. Pe de o parte, acordăm viabilitate posturilor existente. Pe de altă parte, profesionalizăm nişte oameni. Încercăm să creăm o societate foarte puternică, care să nu mai fie bugetată doar pentru curăţenia din municipiu”, a explicat edilul din Târgu Jiu.

Edilitara are avantajul că va beneficia de lucrări atribuite prin încredințare directă.

 

Articolul precedentÎn România, de sărbători: Bătrân abandonat la ”Urgențe”. Nu au vrut să-și primească părintele acasă, de Crăciun
Articolul următorNereguli mari: Măcelărie amendată cu 10.000 de lei, zeci de kilograme de carne retrase dintr-un supermarket